Leapşa
Am primit leapşa de la Ovi deoarece spune el ca sunt simpatic. Se pare că oricât am încercat să îmi ascund identitatea fanii m-au găsit. Sper să nu fiu asaltat pe stradă în curând de toţi obsedaţii pe care am reuşit să îi aduc pe blog (tai gaini cu cutitul, porno cu handicapati, a vrut sa tai si eu o gaina, picioare taieti, caut barbati, vreau sa devin star porno, porno socant, facem laba, femeie suge caut barbat, cacat pisat mazga – asta doar aşa să vă faceţi o imagine).
Acum să revin la leapşă. Trebuie să fac o listă cu obsesiile mele.
1. Cea mai mare obsesie a mea este sportul. Dacă stau câteva zile fară să alerg măcar un pic mă simt slăbit, simt că am corp de pensionar care nu s-a mişcat de vreo 20 de ani. Am foartă multă energie şi îmi place să o consum. Dacă totul decurge normal şi nu plec pe undeva mă antrenez de luni până vineri.
2. A doua obsesie este Bombonica, pe care maine o duc la doctor din cauza unui om făra suflet care mi-a rănit maşinuţa în parcare.
3. De mic copil număr toate taxiurile dintr-o staţie anume, în drum spre mamaia. Unii ar zice că nu sunt sănătos dar eu cred că toţi aveţi fixuri din astea. Dacă nu aveţi încep să îmi pun întrebări.
4. Telefonul îl am mereu la mine. Nu mi se pare o obsesie toata lumea are telefon în permanenţă plus că îl folosesc ca ceas si cameră. Partea ciudată e că mereu îl am pe silent.
5. Şi eu sunt obsedat cu aranjarea lucrurilor în buzunar (mă bucur că nu sunt singurul). Cheile în stânga, portofelul şi telefonul în dreapta. Niciodata nimic în spate. Buzunarele din spate distrug totul- gume, şerveţele. Carnea de obicei în sus.
6. De fiecare dată când simt că am un căcat mare îl filmez. Nu îl ţin în telefon decăt pe cel mai mare. Când arăt filmuleţul prietenilor/amicilor câştig foarte mult respect şi sunt în centrul atenţiei. Un amic a reacţionat cam aşa: ” Mamă, căcatul ăsta merită o bere…. Bei o bere?” Din păcate eram cu Bombonica şi nu am putut savura rodul muncii mele.
4 Comments »
Leave a comment
-
Archives
- October 2009 (6)
- September 2009 (5)
- August 2009 (1)
- July 2009 (4)
- June 2009 (8)
- May 2009 (1)
- April 2009 (9)
- March 2009 (6)
- February 2009 (14)
- January 2009 (8)
- December 2008 (8)
- November 2008 (12)
-
Categories
-
RSS
Entries RSS
Comments RSS

Apreciez numarul 6. Eu pozez cand e cazul.
Una din chestiile pe care vreau sa le fac neaparat e sa trag unul mare intr-un restaurant, cand sunt cu prietenii, dupa care sa urlu din usa catre prieteni: “Frateeee, ce mai cacatu’! Vino sa vezi monstru’, cred ca inca mai miscaaaa! Adu si aparatu’ foto, trebe documentat!” si sa observ reactiile celorlalti clienti.
hai ca mi-ai dat curaj. in curand o sa uploadez filmul undeva si o sa va uimesc.
fuck, ce scarbosi suneteti.
)plsss
offtopic: sambata npt trec cu trenul prin statia din satucul tau (asta ca nu divulg secretul). nu vii sa imi aduci si mie ceva?:D stiu ca bombonica e la reparat, insa poti merge si pe jos
am treaba, visez.